Noutati auto

Xiaomi SU7 Ultra – record la Nurburgring: 7:04.957 minute

Xiaomi SU7 Ultra a devenit cel mai rapid sedan electric de lux pe Nordschleife. Recordul a fost stabilit cu un exemplar de serie dotat cu pachet opțional pentru circuit. 

Deși are nume de smartphone, Xiaomi SU7 Ultra este un sedan electric extrem de performant. Cele trei motoare dezvoltă împreună 1548 CP și 1770 Nm. Acestea îi permit să atingă suta de km/h în 1,98 s, viteza maximă depășind 350 km/h. Și frânele sunt extrem de performante, distanța de oprire 100-0 km/h fiind de 30,8 m.

Întreg ansamblul a fost proiectat special pentru Nurburgring. Astfel, sistemul de răcire a fost dimensionat de așa natură încât să permită parcurgerea a două bucle Nordschleife fără supraîncălzirea bateriei.

Xiaomi SU7 Ultra este un sedan de clasă mare, cu o lungime de 5 metri. Ca să ai un reper, este fix la fel de lung ca BMW-ul Seria 5. Coeficientul aerodinamic este excepțional de redus, având o valoare de 0,195, iar utilizarea elementelor din fibră de carbon reduce greutatea față de versiunile de bază cu 500 kg! La viteză maximă, forța de apăsare ajunge la 2145 kg.

SU7 Ultra  și virajul Xiaomi

În aceste condiții, sedanul electric de lux a reușit să doboare recordul în segment pe turul buclei de nord a celebrului circuit. Noul record este de 7:04.957 minute. Xiaomi a semnat un parteneriat strategic cu Nurburgring în urma căruia o nouă porțiune de pe traseul Grand Prix a fost denumită oficial „Virajul Xiaomi”.

Actualmente, recordul absolut pe Nordschleife aparține prototipului Le Mans (LMP1-h) Porsche 919 Hybrid EVO. Antrenat de un sistem de propulsie care alătură un motor termic de 720 CP și două electrice de 440 CP și având o greutate fără fluide de 849 kg, acesta a stabilit un timp de 5:19.546 min. Recordul a fost realizat în iunie 2018, adică acum fix 7 ani, avându-l drept pilot pe Timo Bernhard.

➡ Citește aici toate informațiile despre SU7! 💡

Dintre modelele cu drept de circulație pe stradă, Mercedes-AMG One este cel mai rapid. Pilotat de Maro Engel, acesta a ridicat ștacheta la 6:29.090 min. Modelul are un sistem de propulsie hibrid de 1063 CP inspirat din cele de F1.

 

 

 

 

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Renault 4 JP4x4 Concept va avea premierea pe 18 mai

Renault 4 JP4x4 Concept va fi prezentat, în premieră, pe 18 mai, la standul Renault…

11 ore

Maserati GT2 Stradale, în România

Frumusețea asta de GT2 Stradale nu te îmbată cu mirajele electrificării sau tracțiunii integrale, ci…

14 ore

Test cu măsurători Audi Q5 – Qualität hoch 5

Nu vorbesc fluent limba germană și nici Audi Q5 nu știe limba română, dar, cumva,…

14 ore

Povestea primului Chery – Cum a schimbat un Seat Toledo întreaga industrie auto din China

Prima pagină din istoria companiei Chery Automobile se scrie în 1997, în orașul Wuhu, provincia…

o zi

Toyota Coaster – Microbuzul care pune China în mișcare

În Asia, Toyota Coaster reprezintă unul dintre cele mai longevive și respectate modele din segmentul…

o zi

Capitala României intră în circuitul global al Mercedes-Benz Studio

Bucureștiul devine, în această vară, parte a inițiativei globale Mercedes-Benz Studio, un concept internațional lansat…

o zi