CUPRA demarează producția modelului Formentor

CUPRA Formentor

CUPRA demarează producția noului model Formentor, prima mașină creată și dezvoltată special pentru acest brand. Fromentor este al șaselea model construit la Martorell și va fi disponibil cu motorizări pe benzină și plug-in hybrid.

Foto: Cupra

CUPRA a început pe 29 septembrie 2020 producția noului model Formentor, primul vehicul conceput și dezvoltat special pentru acest brand.

CUPRA Formentor va fi oferită pentru început cu un motor pe benzină de 2.0 litri ce dezvoltă 310 CP, versiune ce va fi urmată și de alte motorizări, inclusiv o variantă plug-in hybrid.

CURPA Formentor este al șaselea model produs la Martorell (barcelona), după ce fabrica a reluat producția la nivelul pre-pandemic.

Formentor va fi produs într-o cadență de 160 de unități pe zi, dar va ajunge să reprezinte peste 10% din volumul de producție odată ce fabrica va atinge capacitatea maximă.

Wayne Griffiths, Președintele SEAT și CUPRA:

„Noul Formentor este un mare pas pentru CUPRA. Fiind prima mașină dezvoltată special, va ajuta ca acest brand să crească să devină mai vizibil și tot odată mai dorit. Urmărim să dublăm vânzările CUPRA prin lansarea acestui nou model și să pătrundem pe noi piețe grație gamei variate de motorizări. Sunt convins că acest model va schimba viitorul mărcii CUPRA.”

CUPRA Formentor

Formentor este un model cheie

Formentor reprezintă un model cheie al strategiei tinerei mărci care intenționează să-și consolideze imaginea în Europa, dar și să pătrundă pe noi piețe precum cele din America Latină, Turcia sau Israel.

Formentor este primul model omologat sub brandul CUPRA, alăturându-se gamei formată din Cupra Ateca și Cupra Leon.

Din 2018 CUPRA a vândut peste 55.000 de unități la nivel global. Alături de Cupra Formentor și Cupra Leon va beneficia în scurt timp de motorizarea plug-in hybrid. Gama va fi completată din 2021 de modelul 100% electric Cupra el-Born.

Un Formentor pentru ter Stegen

Cheile primului Formentor i-au fost înmânate portarului german Marc ter Stegen, ambasador global CUPRA și FC Barcelona.

Prin CUPRA Formentor brandul intră în segmentul CUV. Numele său evocă celebrul cap al insulei Mallorca, și combină ADN-ul mărcii cu tehnologia de ultimă oră, designul spectaculos și motoare de înaltă performanță.

Adaugati comentariu