Spionaj

Așa arată automobilul Apple, conform patentelor depuse de americani

Dacă americanii nu o fac, ne arată alții cum va arăta automobilul Apple. Ținând cont de schițele depuse la Oficiul de Brevete, Vanarama a realizat câteva desene. Acestea sunt extraordinar de detaliate și prezintă mașina într-o formă apropiată de cea de producție.

Știm deja că cei mai mari producători de telefoane mobile cochetează cu ideea de a produce mașini. Huawei ar putea dezvolta în secret un automobil electric, pe care l-ar putea produce în curând. Xiaomi deja a confirmat dezvoltarea proriului model electric de mașină, începând cu 2024. Iar Sony a prezentat Vision-S, un model electric pe care, spun ei, nu intenționează să-l producă în serie. Foxconn, compania care produce telefoane pentru Apple, deja a prezentat o gamă de trei vehicule electrice pe care urmează să o producă.

Și am ajuns la Apple. Americanii au negociat cu Hyundai pentru a produce automobilul Apple, dar negocierile nu s-au finalizat cu succes. Apoi, au anunțat că vor folosi baterii CATL pentru acesta, semn că negocierile cu alți furnizori de componente sunt în toi. În plus, au recrutat și o echipă de specialiști, în frunte cu un inginer de la BMW, specializat în proiectarea vehiculelor electrice.

Cum va arăta automobilul Apple

În sfârșit, avem câteva imagini concrete. Vanarama, un broker de asigurări britanic, a pornit de la schițele atașate cererii de brevet și a desenat, cu detalii incredibile, viitorul model. La exterior, se remarcă consola spate ascendentă, care promite un unghi de degajare mare. Și garda la sol pare de crossover, deci, probabil și unghiul de atac impresionant. Apoi, suprafața vitrată este remarcabilă, întreg plafonul fiind vitrat. Se pare că montanții parbrizului sunt foarte subțiri, în timp ce stâlpii centrali nu există. Jantele sunt pline, simple, fără artificii.

Podeaua este complet plată, iar în spate sunt două scaune individuale, separate de o consolă centrală minimalistă. Întreg bordul este alcătuit din alăturarea unor ecrane aflate sub aceeași sticlă. Volanul este, în esență, o manșă.

via vanarama

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Bosch: După un 2025 dificil, 2026 nu va aduce o ameliorare semnificativă

Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…

19 ore

Piața auto a scăzut cu peste 33% în ianuarie 2026

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…

o zi

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

4 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

4 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

5 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

5 zile