Istoria Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi

Alianta Renault Nissan Mitsubishi

Renault, Nissan Motor Co și Mitsubishi Motors nu au niciun plan de a fuziona, în schimb se vor concentra pe o nouă împărțire a capacităților de producție, a modelelor, a tehnologiilor și a piețelor cu scopul de a deveni mai eficienți. 

Foto:arhiva

Conform planului, partenerii alianței vor adopta o strategie de tipul „leader-follower” conform căreia compania cel mai bine plasată într-o anumită zonă de expertiză, spre exemplu în tehnologiile autonomous driving, va deveni vârful de lance al Alianței, iar celelalte o vor sprijini.

Aceeași strategie se aplică și în privința împărțirii piețelor pe fiecare regiune, dar și în standardizarea mai multor componente.

Planurile Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi pe larg

Istoria Alianței Renault-Nissan

De la fondarea acestei alianțe în 1999, parteneriatul dintre Renault și Nissan a fost dominat de artizanul său, Carlos Ghosn. În 2018 acesta a fost arestat  ca urmare a unui comportament financiar fraudulos.

Istoria Alinaței Renault-Nissan-Mitsubishi

Demiterea sa din funcția de chairman al Alianței i-a ariuncat pe producători într-un adevărat vârtej cu consecințe economice grave. Problemele au fost recent amplificate și de criza generată de pandemia de coronavirus.

Momentele cheie ale istoriei acestei alianțe:

1996

Carlos Ghosn devenea vice președinte executiv al Renault într-un moment când compania se străduia să devină profitabilă. Anul următor el prezenta un plan de reducere a costurilor cu 20 de miliarde de franci, reînviind atunci reputația sa de „Le cost Killer”, dobândită de pe când lucra pentru fabricantul de anvelope Michelin. Profitabilitatea Renault creștea de trei ori până la finalul lui 1998.

1999

În martie 1999, Renault salva  Nissan, o companie cu probleme financiare, care era pe pierdere de trei ani la rând.

Ghosn a prezentat planul său „Nissan Revival Plan” prin care urmărea să repună compania pe profit până la finalul anului fiscal 2000. Ghosn și comitetul său executiv promiteau să demisioneze în caz de eșec.

După disponibilizarea a 21.000 de angajați, respectiv a 14% din forța de muncă, închiderea unor fabrici locale și demontarea grupului de companii „căpușă” ,Nissan atingea ținta de profit cu un an mai devreme. Ghosn devenea  o celebritate în Japonia pe zona de business.

2000

Ghosn devenea CEO al Nissan. Până la finalul lui 2000, Nissan contribuia cu aproape jumătate la profitul net anual al lui Renault, o situație care în mare parte a continuat până azi.

2002

Nissan anunța un plan de creștere pe trei ani „Nissan 180”, urmărind să atingă 1 milion de vehicule vândute la nivel global până în septembrie 2005

2005

Nissan rata targetul de vânzări la nivel global și anunța un plan pe trei ani „Value Up” prin care se încerca creșterea marjei de profit. Nissan atingea  4,2 milioane de unități vândute până în martie 2009 și 20% returnare a capitalului în investiții. Ghosn devenea președinte și CEO al Renault.

2006

Ghosn anunță „Renault Commitment 2009” poziționând marca Renault drept cel mai profitabil producător european ca volum.

2008

Nissan nu reușește să atingă țintele din planul „Value Up”. Producătorul anunță un nou plan pe cinci ani „GT 2012” prin care se concentrează pe investiții. Acesta nu va fi aplicat datorită crizei financiare.

2011

Nissan anunță planul pe termen-mediu „Power 88” care include ținta de a atinge 8% marjă de profit operațională la nivel global și 8% market share la nivel global până în 2017.

2012

Nissan se concentrează pe creșterea cotei de piață în SUA cu 10%. Profitul operațional al Renault scade pentru al doilea an consecutiv datorită vânzărilor slabe din Europa.

2013

Renault și Nissan anunță planul „Commnon Module Family” pentru dezvoltarea și fabricarea vehiculelor low-cost.

Sistemul avea scopul de reduce costurile cu componentele cu 20% – 30% în cadrul Alianței. Anul următor acesta era extins, țintindu-se un plan de economii anuale de peste 10 miliarde euro până în 2022.

2016

Nissan anunță că va prelua un pachet majoritar de acțiuni al Mistubishi.  Compania japoneză se chinuia în scandalul emisiilor poluante. Ghosn devenea chairman al Mitsubishi, și imediat chairman al celor trei companii partenere.

Alianta Renault Nissan Mitsubishi
Carlos Ghosn a fost numit chaiman a celor trei companii

2017

Ghosn afirmă că va demisiona din funcția de CEO al Nissan în aprilie pentru a îmbunătăți profitabilitatea lui Renault și a se asigura astfel că alianța este „ireversibilă” după ce el se va retrage.

Nissan anunță un profit record operațional de 742,2 miliarde yeni (aprox 7 miliarde euro), dar nu atinge țina planului „Power 88”.

Marjele de profit din SUA  se reduc, încercările de a crește vânzările prin scăderea prețului duc la scăderea profitului în America de Nord.

Ghosn anunță planul pe cinci ani „Alliance M.O.V.E. 2022” prezentând țintele combinate pentru Renault, Nissan și Mitsubishi. În urma sinergiilor urmau să se atingă economii anuale de 10 miliarde euro.

Renault anunța un profit operațional record și vânzări globale de 3,76 milioane unități.

Alianța vindea la nivel global peste 10 milioane de vehicule, devenind unul dintre cei mai mari producători.

2018

Ghosn este arestat în Japonia fiind acuzat că nu și-a declarat salariul pentru mai mult de 10 ani. El a fost ulterior acuzat și de alte comportamente financiare frauduloase, printre care utilizarea unor fonduri Nissan în scop personal. Este demis ca chairman al Alianței.

Colaboratorii lui Carlos Ghosn

2019

După arestarea lui Ghosn Nissan și Renault au început să aibe dificultăți. Ambii producători auto și-au revizuit sistemul de guvernanță corporativă și au numit noi comisii de management pe măsură ce profiturile au continuat să scadă

2020

Makoto Uchida, noul șef executiv al Nissan, a declarat în februarie că va accepta să fie demis dacă nu va readuce compania pe profit.

Nissan pregătește planul de supraviețuire

Renault a declarat în aprilie că se află în discuții cu guvernul francez pentru a-și asigura un împrumut de 5 miliarde euro până la jumătatea lunii mai cu scopul de a-și proteja lichiditățile.

Chariman-ul Alianței, Jean-Dominique Senard a declinat orice fuziune între partenerii Alianței, declarând că nu este nevoie de așa ceva pentru a deveni eficienți.

Alianta Renault Nissan Mitsubishi

Citește și:

Carlos Ghosn a prezis falimentul Nissan în următorii doi-trei ani

Dezvăluiri de după gratii. De ce a cumpărat Carlos Ghosn vile de lux în Brazilia și Liban

Renault, proprietarul Dacia, se retrage din China, în urma unei strategii de reorganizare

Adaugati comentariu