Galeria Țiriac Collection va avea de la 1 octombrie un nou exponat: un exemplar Mercedes-AMG GT Black Series. Acesta va fi expus în premieră în cadrul Mercedes Pop-Up Store din Piața Victoriei între 24 și 30 septembrie.
Țiriac Collection are un nou exponat special. După ce la începutul lunii septembrie, în colecția omului de afaceri Ion Țiriac intra un Porsche 911 Targa 4 S Heritage Edition, începând cu 1 octombrie în cadrul galeriei din Otopeni va intra un Mercedes-AMG GT Black Series.
Este cel mai puternic model costruit de divizia AMG, iar exemplarul poate fi admirat în premieră în cadrul Mercedes Pop Up Store din Piața Victoriei (în perioada 24 – 30 septembrie).
Apoi, de la 1 octombrie, noul model se va alătura exponatelor din galeria Țiriac Collection. Colecția de modele Mercedes-Benz din cadrul galeriei este impresionantă: Mercedes-Benz 540K Cabriolet A (1937), Mercedes-Benz 170 VK (1938), Mercedes-Benz 220 S (1958), Mercedes-Benz 600 Pullman (1968), Mercedes-Benz 600 Limousine (1966), Mercedes-Benz SLR Stirling Moss (2011), Mercedes-AMG G63 Hunting Group (2019) și Mercedes-Benz AMG G 63 Edition 1 (2019).
Mercedes-AMG GT Black Series este versiunea de stradă a modelului de competiție GT3. Sub capotă regăsim motorul B8 biturbo de 4.0 litri ce oferă 730 CP și un cuplu maxim de 800 Nm. Mercedes-AMG GT Black Series poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 3.2 secunde, iar viteza maximă este de 325 km/oră.
Modelul GT Black Series deține și un record de timp stabilit pe circuitul Nurburgring Nordschleife pe care l-a parcurs în 6 minute, 43.616 secunde, devansând timpul stabilit de modelul Lamborghini Aventador SVJ.
Renault 4 JP4x4 Concept va fi prezentat, în premieră, pe 18 mai, la standul Renault…
Frumusețea asta de GT2 Stradale nu te îmbată cu mirajele electrificării sau tracțiunii integrale, ci…
Nu vorbesc fluent limba germană și nici Audi Q5 nu știe limba română, dar, cumva,…
Prima pagină din istoria companiei Chery Automobile se scrie în 1997, în orașul Wuhu, provincia…
În Asia, Toyota Coaster reprezintă unul dintre cele mai longevive și respectate modele din segmentul…
Bucureștiul devine, în această vară, parte a inițiativei globale Mercedes-Benz Studio, un concept internațional lansat…