Noutati auto

Un milion de SUV-uri Skoda – Cehii au motive de petrecere

Skoda a ajuns la o cifră rotundă. Producătorul auto ceh a construit un milion de SUV-uri Skoda în deceniul petrecut în acest segment, în care a intrat odată cu lansarea lui Yeti, în 2009.

Un milion de unități cu gardă mare la sol au ieșit pe porțile uzinei producătorului auto de la Mlada Boleslav. Skoda a intrat în lumea SUV-urilor odată cu lansarea lui Yeti, care rămâne și cel mai bine vândut SUV din istoria companiei, cu 684.500 de unități comercializate. Yeti nu se mai produce de anul trecut, fiind înlocuit de Karoq.

SUV-ul cu numărul 1.000.000 este chiar un Karoq, care a văzut lumina zilei la uzina din Kvasiny din Cehia. Viitorul posesor de Skoda Karoq, un client spaniol, a comandat mașina în nuanța exterioară Emerald Green. Aceasta este pusă în mișcare de un motor turbo pe benzină de 1.5 litri, care dezvoltă 150 de cai putere, expediați către puntea față prin intermediul unei transmisii automate DSG cu șapte trepte și dublu ambreiaj.

Test comparativ: Peugeot 5008, Skoda Kodiaq,

Nissan X-Trail și Renault Koleos

Karoq și Kodiaq, acesta din urmă disponibil și în configurația cu șapte locuri, au marcat semnificativ cifrele de vânzări ale cehilor. 215.700 de clienți au ales Kodiaq, în timp ce alți 87.800 au pus ochii pe un Karoq. Modelul rezervat Chinei, Skoda Kamiq, a fost preferatul a aproximativ 12.000 de clienți.

Cehii nu se opresc aici. Skoda are de gând să-și extindă portofoliul de SUV-uri, odată cu prezentarea unei versiuni de serie a conceptului Vision X la Salonul Auto de la Geneva de anul viitor. Vision X va fi un SUV subcompact, construit pe platforma MQB A0 a grupului Volkswagen, ca și SEAT Arona și Volkswagen T-Cross, dar și ca Volkswagen Polo.

Între timp, compania pregătește și o versiune RS a lui Kodiaq. Un prototip Kodiaq RS, cu o femeie pilot la volan, a obținut deja recordul de viteză pentru o mașină cu șapte locuri pe circuitul de la Nurbugring.

Elena Luchian

Leave a Comment

*

Renault 4 JP4x4 Concept va avea premierea pe 18 mai

Renault 4 JP4x4 Concept va fi prezentat, în premieră, pe 18 mai, la standul Renault…

17 ore

Maserati GT2 Stradale, în România

Frumusețea asta de GT2 Stradale nu te îmbată cu mirajele electrificării sau tracțiunii integrale, ci…

20 de ore

Test cu măsurători Audi Q5 – Qualität hoch 5

Nu vorbesc fluent limba germană și nici Audi Q5 nu știe limba română, dar, cumva,…

20 de ore

Povestea primului Chery – Cum a schimbat un Seat Toledo întreaga industrie auto din China

Prima pagină din istoria companiei Chery Automobile se scrie în 1997, în orașul Wuhu, provincia…

o zi

Toyota Coaster – Microbuzul care pune China în mișcare

În Asia, Toyota Coaster reprezintă unul dintre cele mai longevive și respectate modele din segmentul…

o zi

Capitala României intră în circuitul global al Mercedes-Benz Studio

Bucureștiul devine, în această vară, parte a inițiativei globale Mercedes-Benz Studio, un concept internațional lansat…

2 zile